Feb 19 2022 - Feb 19 2022

Musafir în curtea lui Dumnezeu

Musafir în curtea lui Dumnezeu

Odatã urcat pe terasa atelierului poți privi peste cânepiștile din marginea satului unde, cu zeci de ani în urmã, oamenii locului cultivau cânepã pentru rãzboaiele de țesut, dealurile Bociului și Horaița, ce înconjoarã satul precum meterezele unei cetãți medievale.
De la ferestrele generoase ale atelierului sunt cam 8-9 metri pânã la luciul apei (de)numitã convențional Valea Sãcuieului, care curge grãbitã spre Oradea. La temelia lui am îngrãmãdit, în anii care au trecut, câteva rânduri de piatrã de râu pentru a-l proteja de viiturile care se formeazã în zilele cu ploi abundente. Dacã treci valea, destul de rece și vara, mergi câțiva metri pe o luncã întinsã, apoi urci abrupt dealul Țicleului și odatã ajuns în platoul lui, poți privi în depãrtare munții Vlãdesei îmbrãcați în verdele închis al pãdurilor de conifere.
Azi m-am trezit devreme, am luat în grabã șevaletul de câmp, trusa și o pânzã 50x60 cm, pe care vreau sã surprind puțin din vatra satului și dealurile destul de înalte care îl înconjoarã. Pânã la locul de unde pot sã am aceastã imagine este ceva de mers pe o potecã de munte, acum invadatã din loc în loc de o vegetație sãlbaticã.
În copilãrie, când eram trimis cu mâncare la bunicii, care lucrau la fân, poteca pãrea mult mai largã și mult mai accesibilã, chiar prietenoasã fiind și mai mult circulatã.
S-au schimbat multe în acest peisaj în zecile de ani care au trecut. Prin unele locuri, pãdurea a dispãrut complet, prin altele pare de netrecut. Nu se mai aud tãlãngile, cu sunetul acela parcã rotund și grav, de la gâtul vacilor, care pãșteau liniștite pe luncile din apropierea satului și nici clinchetul mai strident al clopoțeilor de la gâtul oilor. Foarte departe se mai aude câte un lãtrat de câine ciobãnesc, semn cã nici el nu mai are ce pãzi. În schimb, freamãtul pãdurii, zumzetul gâzelor din iarbã, ciripitul pãsãrilor și aerul tare de munte au rãmas aceleași.
Puțin obosit, am ajuns la locul de unde vreau sã lucrez, înfig cuiele șevaletului în pãmântul relativ tare, ancorez pânza și așez pe paletã culorile. Douã, trei nuanțe de alb și un negru ivoriu și unul de fum despart culorile reci de cele calde. În principiu, folosesc culori Rembrandt și Sennelier pentru cã roșurile și galbenurile rezistã foarte bine la amestecuri, iar nuanțele de la verde vivo la verde vessie, cât și albastrurile de la albastru ciel la albastru de Prusia îți oferã o paletã extrem de bogatã de culori reci, pe care poți sã le saturezi dupã dorințã cu un alb de titan.
Mediumul de ulei, amestecat cu terebentina, îmi permite sã suprapun mai multe straturi de culoare într-un timp relativ scurt. Cu un desen rapid delimitez linia orizontului și restul compoziției peisajului, apoi, cu o eboșã sumarã, urmãresc deja perspectiva aerianã și cromaticã, ele fiind primele etape ale lucrãrii, deoarece în peisajul de munte timpul este un dușman de temut. Dacã în ziua în care lucrezi apar și nori, luminile și umbrele se succed cu repeziciune. Câțiva ani de studiu, de lucru în peisajul de munte, îmi sunt de mare ajutor. Experiența acumulatã mã ajutã sã discern ceea ce este urgent de rezolvat și ce nu, în peisajul plain-air.
Nu poți sã abordezi un peisaj conceptual de tip - Nicolas Poussin sau idealizant - gen Claude Lorrain, ale cãrui origini merg pânã la pictura venețianã din jurul anilor 1500. Dar, cu cât am lucrat mai mult în naturã, observând cu minuție și atenție fermecãtoarele priveliști, am putut suprapune afecțiunile mele sincere și poetice fațã de naturã, peste fascinantele imagini. Nu pot sã nu fiu surprins, precum John Constable de fenomenele atmosferice – norii, spre exemplu, care ar trebui sã fascineze pe orice muritor. Sfântul apostol Pavel le scria corintenilor despre un om, aluzie la persoana sa, care fusese rãpit în al treilea cer. Prin urmare este un cer atmosferic (cerul pe care îl vedem cu toții), un cer cosmic și un al treilea cer (Cerul lui Dumnezeu). Mântuitorul spunea: „Sã nu jurãm nici pe cer, pentru cã este scaunul de domnie al lui Dumnezeu, nici pe pãmânt, pentru cã este așternutul picioarelor Lui…” Pânã la urmã astfel de peisaje naturaliste au avut un impact major și asupra ªcolii de la Barbizon și asupra întemeietorilor impresionismului francez, precum Claude Monet.
Lucrez cu frenezie ceea ce am în fața ochilor și în același timp memoria mea încearcã sã-mi reveleze câteva din peisajele lui Corot, un artist pe care l-am admirat pentru sinceritatea și deschiderea fațã de naturã. A trecut ceva timp de când lucrez, pentru cã pânza este acoperitã în întregime și pot spune cã am reușit sã surprind priveliștea dinaintea ochilor mei. Pânã acum cerul a fost fãrã nori, dar atmosfera destul de încinsã prevestește o posibilã ploaie de varã. Pe pânza mea, culmile dealurilor se pierd în zare, iar la poalele lor se înșiruie casele satului în mijlocul cãrora biserica greco-catolicã, la originea ei, cu frumoasa clopotnițã din turn, lucește în soarele arzãtor. În timpul lucrului mã întrețin cu badea Traian, care împins de curiozitate când m-a vãzut de departe, a venit sã vadã ce fac. Tot satul știe cã dl Emil e pictor, iar eu la rându-mi sunt încântat de mirarea și entuziasmul ce li se zugrãvesc pe chip, când își recunosc casele și ogrãzile în picturile mele. Am remarcat la ei simțã-mântul acut al proprietãții, poate și pentru faptul cã geografia locului nu a permis vechilor autoritãți sã îi colectivizeze. Toți știu cântecul al cãrui refren are urmãtoarele versuri: „Noi suntem români, Noi suntem români, Noi suntem aici pe veci stãpâni”. De altfel, și badea Traian nu uitã sãmi aminteascã cã vecinul meu Gheorghicã mi-a luat din terenul ce mi se cuvenea atunci când lam cumpãrat și am fãcut gardul dintre noi. Îi zâmbesc și îi spun: „Bade Traian, vreau sã-ți povestesc o istorioarã hasidicã: doi evrei au venit la rabinul lor sã le facã dreptate pentru faptul cã se certau între ei pentru o porțiune de pãmânt, pe care și-o revendicau fiecare. Rabinul, dupã ce i-a ascultat, s-a uitat la ei îndelung, apoi le-a zis cã vrea sã cunoascã și pãrerea pãmântului. Prin urmare s-a plecat pe genunchi și-a pus urechea pe pãmânt și dupã un timp s-a ridicat și le-a vorbit: Pãmântul mi-a spus cã nu el este al vostru, ci voi sunteți ai lui.”
Urmeazã câteva momente de tãcere, el are deja 80 de ani. Îl privesc pe badea Traian în ochii alba ștri, care pare cã s-au umezit și continui sã mai pun câteva tușe pe pânza agãțatã în șevalet. Nu dupã mult timp ne luãm rãmas bun unul de la altul și ne despãrțim. De altfel, ceea ce bãnuisem cã se poate întâmpla – și anume sã vinã ploaia – e deja o certitudine. Pe cer au apãrut ca din senin niște nori negri amenințãtori. Luminile și umbrele s-au schimbat radical. Dacã mai continui sã lucrez stric tot ce am fãcut pânã acum. Îmi strâng în grabã culorile împrãștiate în iarbã și șevaletul, șterg paleta și cu pânza pe care s-au prins câteva gâze, fac cale întoarsã aproape alergând. Când mã apropii de atelier, deja stropi mari de ploaie cad cu repeziciune din norii care se îngrãmãdesc peste sat.
Date
  • Feb 19 2022 - Feb 19 2022

Location
  • -

a

Tue ‒ Thu: 09am ‒ 07pm
Fri ‒ Mon: 09am ‒ 05pm

Adults: $25
Children & Students free

673 12 Constitution Lane Massillon
781-562-9355, 781-727-6090