Puterea artei: ”Călători spre nicăieri…”
Luna martie a însemnat pentru artistul plastic Emil Pașcalău finalizarea unui proiect ambițios: expoziția de pictură ”Călători spre nicăieri…”, deschisă în galeriile Muzeului Național Brukenthal. Vernisajul manifestării a avut loc pe 6 martie, în prezența publicului care a beneficiat de analiza pertinentă a muzeografului dr.Iulia Mesea.
Viorel Pîrligras Ce aduce nou această expoziție în evoluția operei lui Emil Pașcalău?
Emil Pașcalău Am încercat să surprind pe pânzele expuse ceva din fiorul momentelor de singurătate din drumul personal al vieții mele. Iar această intenție n-aș fi putut-o materializa decât artistic. S-a spus despre mine că încerc o revalorificare, o redescoperire a artei realiste, într-o abordare ce include elemente care provin din mai multe tipuri de neorealism, de la o manieră înrudită cu naturalismul, cu hiperrealismul, cu realismul oniric și suprarealismul. Personal trăiesc sentimentul că artiștii secolului XX- XXI au mers prea departe pe tărâmul înstrăinării de veche ordine. Arta eternă, compusă din obiecte care puteau să treacă din generație în generație, precum niște moaște, a sunat ca o pretenție prea mare și din această obiecție a apărut arta pe care o consumăm azi. Îndrăznesc să afirm că mulți care își materializează ideile au pretenția să se considere artiști. În arta conceptuală poți merge și mai departe, până la punctul dispariției artei. Ceea ce iconoclaștii, puritanii și masele inculte nu au putut realiza niciodată (și probabil că nici nu au vrut să facă acest lucru) devine un proiect al artiștilor înșiși – anihilarea completă a artei. Cred că există un soi de artiști care își doresc să salveze artele descoperindu-le adevărata valoare, recâștigându-le influența în cultura noastră, care, indiferent dacă înțelege sau nu lucrul acesta, este flămândă după ceea ce poate da arta.
Eu ”spun” aceasta în expoziția de față și nu știu cât este noutate…
V.P. Ce consideri că ar trebui să primeze la un artist, ca importanță:latura estetică sau cea de concepție?
E.P.: Conceptul trebuie să meargă împreună cu esteticul, iar acest demers este o reușită când artistul devine un terapeut prin opera sa. Toți oamenii au probleme, însă unii nu reușesc să găsească singuri calea spre eliberare. Artele în general trebuie să aibă și un rol terapeutic, nu doar estetic sau conceptual. Omul suferind, a descoperit că eliberarea de tensiunea emoțiilor disfuncționale se poate realiza prin artă: ascultând o piesă muzicală, admirând o pictură , vizionând un film etc; corpul său putând astfel să revină din încovoierea sa la verticalitate, iar aceasta se realizează în primul rând mental.
Trăind în lumea aceasta hedonistă, ființa umană își trăielte existența luptând cu încăpățânare în a-și duce dorința de perenitate în tărâmul eternității. Refuzul Jerfei Christice o face victimă sigură într-un labirint imaginar.
V.P. Ești adeptul tezei artistului-angajat, cel care are rolul de a determina o atitudine (socială/religioasă/morală) consumatorului de artă, sau a artistului reflexiv, cel care determină privitorul să-și pună întrebări ?
E.P. Al amândorura, cu condiția ca în arta sa artistul să descopere Adevărul și să îl spună cu convingere. Pilat a zis: ”Ce este adevărul?”…Adevărul nu poate fi decât unul singur , iar acela este ”adevărul revelat” – cum spunea Petre Țuțea. Întâlnirea cu El ne marchează, ne schimbă direcția. În lupta dintre bine și rău ne vom poziționa de partea uneia dintre baricade – de aici și viziunea asupra lumii și a ceea ce facem. Drumul este obligatoriu pe una dintre aceste direcții, poziția și destinația ne definesc.
V.P. Care e relația operei artistului Emil Pașcalău cu omul Emil Pașcalău? Cât este experiență de viață și cât este imaginație? Ludicul are și el vreun rol în opera lui Emil Pașcalău?
E.P. Mi-aș dori să fie o relație oarecum de suprapunere, dacă mă pot exprima așa, de contopire pentru a deveni cât mai curajos în lupta de recuperare a sufletului meu și a privitorului din pământul pârjolit al teoriei esteticii contemporane, aprofundând cercetarea fundamentelor biblice – avertismentele și exemplele care certifică scopul lui Dumnezeu pentru artă. În ce privește ludicul… mă îndoiesc că are vreun rol…
MOZAICUL, serie nouă, anul XVII, nr.3-4 (185-186),2014
A consemnat Viorel Pîrligras
