Conversații vizuale ”Continuare”
La Galeriile de Artă din Craiova, sâmbătă, 1 aprilie, s-a deschis expoziția ”Conversații vizuale – Continuare” , a artiștilor Mihail Trifan și Emil Pașcalău, membri ai UAPR. La vernisaj au participat personalități artistice culturale din Craiova și din București. Despre valoarea lucrărilor expuse a vorbit criticul de artă Florin Rogneanu, Cristian Preda- președintele filialei Craiova a UAPR, precum și alți invitați.
După cum se știe, în lumea artelor plastice, Mihail Trifan este o marcă, acesta nemaiavând nevoie de o prezentare. Are expuse 16 desene-studiu realizate în Elveția și să zicem , convențional, lucrări de sculptură (compoziții)cu diverse nume: ”Fabrica de bere”, ”Mașina de minciuni”, ”Triada”, ”Genunchi cabalin”, ”Colivie itinerantă”, ”Nucleu”, ”Tors”, ”Ostașul”, ”Obelisc I-II” și ”Anti-Sida”. În realitate, nu este sculptură, ci artă decorativă care cu greu poate fi încadrată în vreun curent. Dacă i se spune artă decorativă paradoxistă, aceasta ar trebui să conțină un mesaj de protest împotriva unui regim totalitar, ceea ce nu este. Nu este nici avangardism , compozițiile sale având doar accente de avangardă. Însă, nici altceva. Este un alt Trifan decât cel pe care îl cunoșteam. Se știe că în arta contemporană se întâmplă ca diverși artiști închipuiți și respinși constant de muze să transforme materiale nobile în reziduuri, această ispravă fiind de multe ori considerată izbândă artistică. Cred că la Trifan este invers. Artistul a încercat să înnobileze resturile de materiale, a încercat să dea formă și sens unor piese metalice și altor materiale pentru a realiza o ”structură” spațială, astfel încât să devină compoziție sau obiect artistic. Chiar dacă Trifan are o viziune proprie asupra acestor lucrări, dialogul între forme dispare, în ciuda faptului că expoziția este organizată sub genericul ”Conversații vizuale”. Fiecare lucrare se dorește a fi o entitate de sine stătătoare, invitând ochiul avizat și chiar pe cel neavizat la un dialog. Însă ” limbajul” creativ are tendința de a înclina spre arta experimentală care nu este sinonimă cu nonconformismul.
Surpriza acestei expoziții este, de data aceasta, pictorul Emil Pașcalău, cu cele 13 lucrări (ulei pe pânză), între care sunt cinci compoziții tulburătoare: ”Ofertă spirituală”, ”Piața comună”, ”Masca – prietenii oricui”și”Aspirații”. Ascendența valorică de-a dreptul năucitoare a lui Pașcalău i-a surprins inclusiv pe criticii bucureșteni cu care am discutat. În compozițiile sale, entități spirituale distincte depun mărturii despre sensul vieții, în contextul filozofiei creștine. Nu lipsește profunzimea mesajului, culorile și nuanțele vii, alternanțele de limbaj pictural, incursiunile în nenumit, în memoria timpului ce pare a nu fi colocvial. Sămânța culorii nu acceptă hazardul și, în pofida complementarității din compoziții, Dumnezeu este atotputernic, stăpânind și controlând hăul temporal. De aici și speranța existențialistă a creștinismului însuși. Pictorul Pașcalău, în lucrările sale, pare să oscileze între determinism și indeterminism. În realitate, artistul se împotrivește ideii înstrăinării omului de sine. De asemenea, peisajele sale, natura – ideizată printr-o paletă de culori sacre – e termen de referință, materie vie pentru toate raționamentele, precum și argument demonstrativ al întregului în mișcare. Este greu de ghicit dacă pictorul, în tablourile sale, folosește tehnica de ”imagine în imagine” sau oglinzi ce orchestrează imagini din alte zone. Ce s-ar fi întâmplat cu lucrările lui Trifan dacă nu ar fi expus și Pașcalău? Cu siguranță, nu mai aveau cu cine ”conversa”.
GAZETA DE SUD Joi, 6 1prilie 2006
Constantin Ilie
